Brutăria Bardar a fost deschisă în anul 2001 de către familia Sava și Victoria Plugaru. Inițial, brutăria producea pâine pentru magazinele din satul Bardar și din împrejurimi, precum și colaci pentru diverse evenimente, ceremonii. În prezent, aici activează în jur de 40 de angajați, toți fiind din Bardar sau localitățile din vecinătate. De asemenea, compania se implică activ și în activități sociale, în primul rând, printre angajați sunt și persoane din categoriile sociale-vulnerabile, persoane cu dizabilități, pensionari.
Brutăria, administrată de Victor Nistorică parcticipă și la acțiuni caritabile, cum ar fi proiectul „Banca de Alimente”.
„Scopul unui business este să facă bani. Dacă te gândești să faci bani pe termen scurt, s-ar putea și businessul să fie pe termen scurt. De aceea, noi încercăm să aducem și un beneficiu societății prin implicarea în diverse activități sociale.”
Pe lângă faptul că generează profit, Brutăria Bardar este cunoscută ca fiind o întreprindere socială. Compania angajează persoane cu dizabilități, persoane necalificate profesional și persoane în etate. Astfel, oferă posibilitatea locuitorilor din zonele rurale să se angajeze, astfel tinerii au posibiltatea să rămână acasă, fără a pleca peste hotare.
„Brutăria Bardar, prin definiție este o afacere socială. În primul rând producem pâine – un produs de bază pe care îl consumă toată lumea și noi avem scopul să-l facem cât mai accesibil, de aceea și avem diferite categorii de preț. De asemenea, încercăm să angajăm și să ajutăm cât mai multe persoane defavorizate. Ne implicăm în acțiuni de caritate și vom continua să o facem. Este nespus de plăcut să vezi ochii omului care se bucură.”
În ultimii ani, datorită investițiilor în utilaj, brutăria a început să producă semifabricate congelate, ceea ce a contribuit la diversificarea clienților și creșterea semnificativă a acestora.
Odată cu extinderea au crescut și numărul de angajați. În 2019 au reușit să ajungă și pe rafturile supermarketurilor din Republica Moldova.
„Acum suntem cunoscuți pentru plăcintele congelate, cele pe care le putem procura de la magazin și le coacem acasă sau cele pe care le mâncăm la o benzinărie, la un restaurant, la o patiserie pe care noi le furnizăm ca o soluție pentru clienții noștri de business.”
Un alt aspect important pentru dezvoltarea și extinderea afacerii a fost și lansarea site-ului brutariabardar.md. în anul 2020, fiind impuși de situația pandemică. De asemenea, în anul 2021 au efectuat exporturi de probă.
În viziunea lui Victor Nistorică, administratorul Brutăriei Bardar, antreprenoriatul social are o importanță deosebită pentru întreaga societate, în special pentru mediul rural, unde există mai puține posibilități de angajare, unde sunt mai multe persoane în etate.
„Fiind aici în sat, suntem chiar mai expuși la categorii de persoane în etate, care deja nu mai pot munci la oraș, nu mai pot munci la câmp. Și atunci, noi le putem oferi un post de muncă”.
Campanie inițiată și susținută de Proiectul transnațional Finance4SocialChange, cofinanțat din fondurile Uniunii Europene (FEDER, IPA, ENI). Scopul proiectului este promovarea impactului social și stimularea dezvoltării companiilor interesate de soluționarea problemelor comunitare. ODIMM este partener, alături de alte 19 instituții din 15 țări din regiunea Dunării.