Experți internaționali în economie socială, reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Parlamentului European, autorități publice din Republica Moldova, România și Ucraina, antreprenori sociali s-au reunit în cadrul Conferinței regionale de Antreprenoriat Social: „Enterprising for tomorrow – Social Entrepreneurship & Youth Engagement”, un eveniment organizat de Fundația „Alături de Voi” (ADV) România, în colaborare cu 25 de parteneri strategici, inclusiv Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM).

Dialogul virtual a cuprins mai multe teme axate pe problematica antreprenoriatului și economiei sociale, fiind  prezentate detalii, în premieră, despre AFIN - Instituția de Finanțare Alternativă - prima instituție de finanțare non-bancară dedicată întreprinderilor sociale, care va fi autorizată anul acesta în România. De asemenea, au fost făcute publice date din „Barometrul Economiei Sociale”, realizat de Fundația „Alături de Voi” România, care face o radiografie completă a acestui domeniu.

În cadrul evenimentului, directorul general ODIMM, Iulia Costin a  subliniat faptul că Republica Moldova are o viziune  clară cu privire la crearea unui mediu favorabil pentru dezvoltarea antreprenoriatului social. 

Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii în comun cu Ministerul Economiei și Infrastructurii  (MEI) și partenerii de dezvoltare sunt la etapa de definitivare a unui Program de Finanțare și Mentorat pentru Întreprinderi Sociale. Noul instrument de suport  are ca obiectiv susținerea dezvoltării a peste 100 de întreprinderi sociale, în special din mediul rural și angajarea a circa 30% de persoane din grupurile social vulnerabile. Inițiativa are un scop social bine determinat și face parte dintr-o etapă complexă de dezvoltare a economiei sociale și a antreprenorialului social din Republica Moldova care va genera impact benefic asupra oamenilor, mediului și comunității”.

Secretarul general al MEI, Lilia Palii, a prezentat în cadrul conferinței viziunea Republicii Moldova și pașii  care au fost făcuți pe segmentul dezvoltării antreprenoriatului social, subliniind importanța dezvoltării economiei, antreprenoriatului social și contribuția acestui model de business la crearea unei societăți mai echitabile, în care ”Nimeni nu este lăsat în urmă”.

„Guvernul de la Chișinău promovează politicile de dezvoltare a antreprenoriatului social ca instrument util de inserție socio-profesională a grupurilor vulnerabile pe piața muncii, inclusiv ca măsură de reziliență în această perioadă de pandemie și criză economică prin care trece omenirea. Considerăm că întreprinderile sociale pot aduce soluții de inovare în comunitate, care să contribuie substanțial la creșterea calității vieții”, a menționat Lilia Palii.

 

Conferința europeană „Enterprising for tomorrow – Social Entrepreneurship & Youth Engagement” s-a desfășurat în contextul în care luna mai este declarată, prin lege, luna promovării economiei sociale. Această lună este dedicată evenimentelor și acţiunilor de mediatizare a domeniului, având ca scop o mai bună înțelegere a conceptului, dar și încurajarea cooperării şi solidarității sociale. În prezent, în Europa funcționează peste 2,8 milioane de întreprinderi în economia socială, reprezentând 10% din afacerile din UE, conform raportului „Evoluții recente ale Economiei Sociale în Uniunea Europeană”, emis de către CIRIEC-International.