Pe data de 26.11.2021, Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii a desfășurat sesiunea de informare „Antreprenoriat Social, element nou în economia Republicii Moldova”, în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova. Astfel, beneficiari ai informației oferite în cadrul campaniei de informare și promovare a Antreprenoriatului Social devin alți peste 1000 de antreprenori din toate raioanele țării, membri ai CCIRM.

„Sute de companii din Republica Moldova desfășoară activități sociale deși nu sunt înregistrate ca și întreprinderi sociale. Totodată, dezvoltarea antreprenoriatului social în Republica Moldova este impertinentă. Aceste companii, pe lângă faptul că sunt agenți economici onești, care contribuie nemijlocit la dezvoltarea economică a țării, sunt implicați și în soluționarea problemelor comunitare și de mediu.

Din anul 2018, ODIMM face parte din proiectul transnațional Finance4SocialChange, unde, alături de 14 țări, lucrăm la dezvoltarea acestei activități economice.

În Republica Moldova, antreprenoriatul social, poate deveni un domeniu economic care va genera impact în soluționarea problemelor societății în care activăm, inclusiv grație suportului partenerilor și finanțatorilor externi care oferă, inclusiv asistență tehnică și financiară.”, susține Tudor Lupașco, Șef Centru de consultanță în afaceri ODIMM care a deschis evenimentul.

În cuvântul de deschidere al sesiunii de informare „Antreprenoriat Social, element nou în economia Republicii Moldova”Sergiu Harea, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova a declarat că „Scopul instituției camerale este promovarea și oferirea suportului pentru dezvoltarea antreprenorilor.”

„CCI a RM susține antreprenoriatul social, și pe parcursul anilor am promovat câteva principii care stau la baza acestei practici- principiul reciprocității; principiul responsabilității sociale; principiul independenței economice; principiul simetriei sociale. Nu în zadar, în ultimii doi ani, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova implementează activ strategia pentru transformarea digitală a serviciilor sale. Digitalizarea serviciilor CCI a apărut din dorința de a le oferi antreprenorilor, îndeosebi pe timp de pandemie, siguranță, timp și finanțe reduse.  Astăzi, antreprenorii pot participa la: expoziții virtuale www.virtual-fairs.md; pot solicita servicii pe platforma www.client.chamber.md; pot participa la instruiri la distanță www.academy.chamber.md precum și căuta parteneri pe Registrul Membrilor Camerei. CCI apreciază enorm activitatea sau mai bine zis - cauza nobilă a antreprenorilor sociali și este dispusă să îi susțină și să promoveze inițiativele economiei sociale, prin intermediul instrumentelor pe care le gestionează”, susține Sergiu Harea, președintele CCI a RM.

 

În cadrul evenimentului, antreprenorilor care au participat la sesiunea de informare și celor care au urmărit evenimentul, le-au fost oferite detalii despre Programul Național de Finanțare și Mentorat pentru Întreprinderile Sociale - instrument de susținere financiară și tehnică a antreprenorilor sociali. Acesta include următoarele etape:

1. Promovare

2. Formare profesională

3. Aplicare la competiții

4. Finanțare

5. Sustenabilitate.

 

În detaliu, despre fiecare etapă, a vorbit Finodora Marcu, Specialist superior Centrul de Formare Antreprenorială Direcția Consultanță și Formare Antreprenorială ODIMM.

Programul Național de Finanțare și Mentorat pentru Întreprinderile Sociale a fost elaborat de ODIMM în colaborare cu Ministerul Economiei și partenerii de dezvoltare. Drept obiective ale programului sunt susținerea dezvoltării a peste 100 de întreprinderi sociale și crearea a cel puțin 300 noi locuri de muncă, dintre care, cel puțin 15% să fie oferite persoanelor din categorii social-vulnerabile.

Sesiunea de informare „Antreprenoriat Social, element nou în economia Republicii Moldova”  va fi urmată de ateliere de lucru dedicate antreprenorilor care intenționează să desfășoare activitate de antreprenoriat social. În cadrul atelierelor de lucru va fi prezentată Harta Antreprenoriatului Social, platformă unică dedicată prezentării și promovării activității organizațiilor economice care desfășoară activitate socială. Vor fi explicate criteriile de selecție și modalitățile prin care antreprenorii se pot înregistra pe această platformă.

Înregistrarea evenimentului poate fi urmărită pe acest link: https://bit.ly/3laoszh

Pentru înregistrarea la evenimente, persoanele interesate sunt îndemnate să completeze formularul: https://forms.gle/s8xG2quRTw4zZFPC8

 

Campanie inițiată  și susținută de Proiectul transnațional Finance4SocialChange, cofinanțat din fondurile Uniunii Europene (FEDER, IPA, ENI). Scopul proiectului este promovarea impactului social și stimularea dezvoltării companiilor interesate de soluționarea problemelor comunitare. ODIMM este partener, alături de alte 19 instituții din 15 țări din regiunea Dunării.

Comentarii (1)

  • sdfgsdfgsd 27.11.2021, 14:15

    sdfgsdgsdfs



Lasă un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicată. Cîmpurile obligatorii sunt marcate cu *. Comentariul va fi publicat după ce va fi revizuit de moderator.